How We Decide (Recenzie)

On August 6, 2012

Jonah Lehrer este un tânăr scriitor ştiinţific american şi ziarist pe teme de psihologie, neuroştiinţe, luarea deciziilor, precum şi conexiunile dintre ştiinţă şi omenire. Acesta publicat trei cărţi: Proust Was a Neuroscientist (2007), How We Decide (2009) şi Imagine: How Creativity Works (2012). El scrie, de asemenea, articole pentru The New Yorker, pe blogul său, Frontal Cortex.
Aceasta este o recenzie a celei de-a doua cărţi a sa, How We Decide (editată de Houghton Mifflin Harcourt), care cuprinde, în 303 de pagini, o micro-analiză a modului în care luăm decizii şi cum putem îmbunătăţi acest proces, întrucât creierul uman este “obiectul cel mai complicat din universul cunoscut“. Neuroştiinţele şi neuromarketingul primesc din ce în ce mai multă atenţie în domeniul marketingului, iar decodificarea luării deiciziilor se află desigur în lumina reflectoarelor. În fiecare zi luăm decizii şi acestea ne definesc, aşa că este vital să înţelegem acest proces, în scopul de a-l rafina. Jonah Lehrer înfăşoară informaţiile pe care le oferă cu poveşti şi detalii din peste 200 de rezultate din cercetările academice, deoarece “cutiea neagră a fost spartă şi  deschisă“, întelegând comportamentului uman din interior.

Jonah LehrerConţinutul cărţii antrenează cititorul şi prezintă graniţa dntre o decizie bună şi de o decizie proastă, întrucât există logica apolinică versus sentimentul dionisiac, ID-ul împotriva ego-ului, creierul reptilian ce luptă contra lobilor frontali“, iar deciziile bune necesită utilizarea ambelor părţi a minţii. După cum afirmă autorul, aceste trei kilograme de carnedin interiorul craniului determină toate deciziile noastre (economice). How We Decide ne arată cum putem să profităm de instrumentele noastre mentale variate.

Cartea conţine 8 capitole care le voi prezenta pe scurt în cele ce urmează:

1. Atacantul din buzunar
Primul capitol pune accentul pe importanţa emoţiilor în luarea deciziilor. Aşa cum autorul relatează, Platon şi-a imaginat mintea ca un car tras de doi cai (unul cuminte şi unul încăpăţânat); creierul raţional este vizitiul, deoarece deţine frâiele şi decide încotro să meargă în cazul în care caii alergă. Folosind această metaforă, Platon a împărţit mintea în două sfere separate, unde dorinţa şi raţiunea trag “carul” în direcţii diferite. Pe de altă parte, Freud şi-a imaginat mintea umană ca fiind împărţită într-o serie de piese aflate în conflict. Ştiinţa modernă a venit cu o nouă metaforă: mintea este un calculator cu “programe software ce rulează pe trei kilograme de hardware neuronal”.
Una dintre poveştile prezentare de Jonah Lehrer este despre modul în care un jucător de fotbal american a luat decizia care a dus echipa sa la victorie în cadrul Super Bowl 2002. O altă poveste este despre un bărbat care a avut leziuni pe creier în apropierea lobului frontal şi a pierdut capacitatea de a avea emoţii, lăsându-l în imposibilitatea de a lua decizii. Patologia lui sugerează că emoţiile sunt o parte esenţială a procesului decizional, iar “un creier care nu se poate simţi, nu poate lua decizii”.
De asemenea, cortexul prefrontal (percepţiile de stări emoţionale) se conectează la sentimentele generate de amigdală la fluxul gândurilor conştiente, transformând Homo Sapiens în “animalul cel mai emoţional”.
2. Predicţiile dopaminei
Cel de-al doilea capitol explorează inteligenţa emoţiilor noastre şi modul în care acestea ating aşteptările noastre. Autorul prezintă importanţa a cortexului cingular anterior (populat cu neuroni von Economo – ce au legătură cu cogniţia – primesc date de intrare de la neuronii dopaminergici care ne spun cum ar trebui să ne simţim cu privire la ceea ce vedem), care controlează relaţia dintre ceea ce ştim şi ceea ce simţim. În acest fel, incorporăm lecţiile din trecut în deciziile noastre viitoare, evitând repetarea aceloraşi greşeli.
Una dintre poveşti este despre decizia crucială făcută de către locotenentul-comandant care a controlat un distrugător britanic în timpul războiului din Golful Persic, iar o alta se referă la cazul unui jucător expert şi campion în şah, table şi poker.
use censoring our minds by turning off brain areas that contradict our assumptions (as different brain areas ‘think’ different) make us ignore relevant evidence (e.g. preference for a political party).
3. Păcălit de un sentiment
Întrucât neuronii dopaminergici sunt influenţati de recompense previzibile şi de cele surprinzătoare, iar zonele bogate dîn dopamina din creier (caudat ventral) codifică capacitatea de a învăţa din scenarii de tipul “ce-ar fi dacă…”, autorul explorează modul în care creierul ia decizii de investiţii cu privire la fluctuaţiile de pe Wall Street. În plus, acest capitol prezintă aversiunea faţă de pierdere” ca fiind un defect mental şi un obicei puternic, care vine cu o părtinire negativă. O discuţie interesantă este cea care priveşte utilizarea de carduri de credit, deoarece acestea determina pe oameni să facă alegeri financiare greşite, ceea ce duce la o dificultate în a rezista ispitei şi modifică calculele deciziilor noastre. Cercetările în imagistica creierului sugerează că plata cu carduri de credit din plastic reduce activitatea în insulă (regiune a creierului asociată cu sentimentele negative), fiind un anestezic contra durerilor cauzate de plată, întrucâţ creierul emoţional nu înţelege noţiunile de economie. Iată de ce raţiunea este de asemenea un factor de decizie important.
Una dintre poveşti este despre un profesoară bolnavă de Parkinson, care a devenit dependentă de jocuri de noroc şi a pierdut totul în viaţa ei, după ce a luat tratamentul pentru boala ei (ceea ce a stimulat emoţiile şi a inhibat raţiunea). O altă poveste interesantă este despre jocul-emisiune “Deal or No Deal” şi modul în care concurenţii iau decizii.
4. Utilitatea raţiunii
Acest capitol introduce expresia de îngustare perceptuală”, aşa cum panica reduce starea de alertă cu privire la instinctele umane de bază. Deoarece mintea nu este o maşină pur raţională, este dificil să se definească raţionalitatea. Autorul da câteva exemple legate de modul în care deciziile se schimbă atunci cănd schimbăm cadrul şi susţine (bazându-se pe cercetare) că cortexul prefrontal este în măsură să ia un concept abstract şi să dezvolte o soluţie originală. El subliniază, de asemenea, rolul memoriei de lucru în inteligenţă. Subliniind faptul că raţiunea este importantă în anumite circumstanţe, autorul prezintă povestea unui pompier care a supravieţuit unui incendiu dificil. O altă poveste este despre o fată tânără şi inteligentă care şi-a schimbat brusc personalitatea din cauza unei tumori cerebrale, iar a treia prezintă deiziile căpitanului unui avion care a venit imediat cu un plan pentru a manevra nava aflată în pericol.
5. Sufocarea gândirii
După cum afirmă autorul, “această nouă ştiinţă de luare a deciziilor (o ştiinţă înrădăcinată în detalii materiale ale creierului) este şi mai interesantă atunci când datele contrazic înţelepciunea convenţională”. Gândind prea mult, diminuăm din talent şi activăm “înecarea” gândirii, întrucât există acţiuni care sunt mai bine realizate pe “pilot automat”. Atunci când reţiunea “deturnează” mintea, oamenii tind să facă greşeli în luarea deciziilor, ignorând înţelepciunea emoţiilor lor (alegând ce sună mai bine, în loc de ce simt ca fiind cel mai bine). Deci gândurile conştiente interferă cu deciziile corecte. Acest capitol introduce expresia efectul de ancorare” – o ancoră lipsită de sens ce poate avea un impact puternic asupra deciziilor ulterioare. Jonah Lehrer prezintă poveştile unei cântăreţe de operă şi ale unui jucător de golf care şi-au distrus carierele din cauza gândurilor conştiente.
Atunci când luăm decizii, presupunem că dacă avem mai multe informaţii este mai bine. Dar această abordare are limitările sale, înrădăcinate în creier, întrucât cortexul prefrontal poate administra doar o anumită cantitate de informaţii la un moment dat. Astfel, atât raţiunea cât şi latura emoţională au puncte forte şi puncte slabe importante, iar situaţiile diferite necesită strategii cognitive diferite.
6. Mintea morală
După cum spune Jonah Lehrer, luarea deciziilor ar trebui să se bazeze pe o temelie logică şi juridică. De obicei, luarea deciziilor în timpul unei sesiuni de shopping implică egoism. Pe de altă parte, deciziile morale necesită simpatie, luând în considerare alte persoane, astfel încât strategia de egocentrică eşuează. Sulcusul temporal superior, cingularul posterior şi girusul frontal medial sunt zonele responsabile pentru interpretarea gândurilor şi sentimentelor altor oameni. Un studiu de neuroimagistică arată că, din perspectiva creierului, este la propriu mai bine când dăm decât când primim. Acest capitol prezintă, de asemenea, neuronii oglindă şi modul în care aceştia acţionează asupra sentimentelor, şi nu asupra gândiri. Cortexul orbitofrontal şi amigdala sunt esenţiale pentru interacţiunea socială. Printre poveştile din acest capitol se numără cea a unui psihopat care a ucis treizeci şi trei băieţi, prezentând modul în care acesta a decis să comită aceste infracţiuni, fără remuşcări. Întrucât neurologii află mai multe despre creier prin studierea ceea ce se întâmplă atunci când ceva nu merge bine, autorul prezintă, de asemenea, o poveste despre autism.
7. Creierul este un argument
În timp ce cortexul luptă pentru a lua o decizie, biţi rivali de ţesut se contrazic unul pe altul, având “dezacorduri interne ascuţite”. Lehrer prezintă, de asemenea, studii neuroştiinţifice despre ceea ce se întâmplă în interiorul creierului atunci când o persoană face o alegere de consumator tipic, dezvăluind modul în care activitatea în nucleus accumbens (dorinţă), insulă (sentimente aversive) şi cortex prefrontal (raţiune, acţionând ca un “spectator”) poate prezice viitoarele decizii de cumpărare. După cum observă autorul, centrele comerciale ne stimulează creierul, încercând să calmeze insula şi să activeze nucleus accumbens (o parte a creierului care genereaza sentimente placute), condiţionăndu-ne să tânjim după o recompensă. Se pare că singura modalitate de a contracara tendinta de certitudine este de a încuraja disonanţa interioară, forţându-ne să ne gândim la informaţiile la care nu vrem să ne gândim, acordând atenţie datelor care deranjează credinţele noastre, pentru că cenzurând minţile noastre prin “oprirea” zonelor creierului care contrazic ipotezele noastre (întrucât zone cerebrale diferite “gândesc” diferit) ne fac să ignorăm dovezile relevante (de exemplu, preferinţa pentru un partid politic).
8. Mâna de poker
În acest capitol, autorul prezintă pe unul dintre cei mai buni jucători de poker şi modul în care acesta a aplicat tactici diferite în jocuri diferite. Aflăm că, atunci când nu există nici un răspuns evident, un jucator de poker este obligat să ia o decizie prin creierul emoţional (jucatorii care au încredere în creierele lor emoţionale fac mai mulţi bani). De asemenea, dacă petrecem mai mult timp în deciziile luate la cumpărături, vom avea satisfacţii mai mari mai târziu. Jonah Lehrer oferă cititorului unele sfaturi despre cum să ia o decizie bună (obţinerea de informaţii cu o minte conştientă şi aşteptarea ca inconştinetul să le digere). O poveste prezintă cercetările efectuate cu privire la brokerii de la bursă cărora le-au fost monitorizate bătăile inimii, presiune arterială, temperatura corpului şi conductivitatea pielii în timp ce luau mii de decizii financiare zi cu zi. Rezultatele raportează faptul că cele mai multe tranzacţii financiare au fost însoţite de sentimente (palmele transpirate, tensiune arterială ridicată), iar cele luate fără emoţii au fost cele mai proaste. Aşadar, emoţiile sunt profitabile. De asemenea, să ne gândim la ce ne gândim este posibil prin alternarea între emoţii şi raţionalitate.

În toate cele 8 capitole, autorul subliniază importanţa cortexului prefrontal (stratul exterior al lobilor frontali) în planificare raţională, deoarece această zonă este concepută pentru a veni cu raspunsuri creative şi descoperiri care conduc la decizii corecte (“din perspectiva creierului, ideile noi sunt doar câteva ganduri vechi care apar exact în acelaşi timp “) şi este, de asemenea, un filtru de informaţii pentru puncte de vedere neplăcute. Împreună cu cortexul cingular anterior, CPF are un control executiv în creier. Cortexul prefrontal dorsolateral este considerat ca fiind centrul raţional al creierului şi, deşi cortexul frontal este responsabil pentru un raţiune, inteligenţă şi moralitate, o parte semnificativă din acesta este implicat în emoţii.
Cercetările prezentate în această carte au fost realizate de cercetători precum Antoine Bechara, Antonio Damasio, George Loewenstein, Mark Jung-Beeman, Brian Knutson. Dan Ariely, Read Montague sau Michael Gazzaniga. Deşi capitolele conţine un număr considrabil de insighturi neuroştiinţifice, Jonah Lehrer introduce fiecare concept prin poveşti şi face textul mai uşor de citit şi mai antrenant.

3 Responses to “How We Decide (Recenzie)”

Trackbacks & Pings

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d bloggers like this: