Ce înseamnă neuromarketingul pentru consumatori – O discuţie cu Diana Lucaci

On June 26, 2012

Diana Lucaci (CEO True Impact – cercetare şi strategie de neuromarketing; Reprezentantul Canadei pentru Neuromarketing Science & Business Association) a participat în această lună la emisiunea difuzată la radio a lui Gail Vaz-Oxlade’s (The Late Shift) la Newstalk1010 pentru a discuta despre ce înseamnă neuromarketingul pentru consumatori. Diana Lucaci are studii în neuroştiinţe şi 10 de ani de experienţă în comunicarea de marketing.

Puteţi asculta înregistrarea emisiunii radio aici (în limba engleză):

Voi prezenta mai jos câteva informaţii pe care le consider relevante, din discuţia cu Diana Lucaci:

  • Neuromarketingul se referă la o nouă unealtă pe care specialiştii în marketing o au la dispoziţie pentru a înţelege ce vor consumatorii.
  • Există o diferenţă mare între ceea ce oamenii spun (fie verbal sau în scris) şi ceea ce fac ei de fapt (de exemplu, 87% din consumatori vor spune că ar cumpăra o sticlă de suc eco-friendly, dar vânzările nu reflectă acest lucru), ceea ce reprezintă o provocare majoră pentru companii. Aici vine în ajutor neuromarketingul, pentru a umple acest gol cu măsurătorile directe asupra creierului (folosind metrici pentru activitatea cerebrală, datele sunt obiective şi corecte, în comparaţie cu raportările subiecţilor; de asemenea, folosind scanarea creierului se elimină neînţelegerile cu privire la întrebări).
  • Exemple de cercetări:
    • Când cercetătorii au prezentat subiecţilor (de sex feminin) ambalaje pentru chips-uri, au descoperit că ambalajele lucioase declanşează zone în creier ce sunt asociate cu vinovăţia (studiu realizat de PepsiCo).
    • În 2010, Campbell Soup dorea să vândă mai multă supă, ştiind că oamenii au devenit mai sensibili în ceea ce priveşte bugetul şi aveau o toleranţă scazută pentru creşterile de preţuri. Deci, singurul lucru care se putea schimba era ambalajul. Pentru aceasta, au facut un studiu de neuromarketing (cu 1500 de participanţi). În final, au modificat designul etichetei prin eliminarea lingurii (pentru că nu era asociată cu nici tip de ataşament emoţional) şi actualizarea bolului pentru a arăta mai modern.
    • Un studiu cu 600 de femei care au primit o cutie Tiffany goală, în timp ce cercetătorii le măsuratu ritmul inimii şi a tensiunii arteriale, a constatat că, atunci când primau cutia, rata bătăilor inimii a crescut cu 20%. Nu a fost nici un logo pe cutie, reacţia tot a fost asociată doar cu culoarea albastră. Acest lucru a declanşat asocierile emoţionale pe care femeile le ai în ceea ce priveşte logodna, căsătoria şi copiii.
    • Chrysler a cerut un studiu de neuromarketing în care au arătat bărbaţilor participanţi la studiu 66 de imagini diferite de maşini (1/3 maşini sport, 1/3 sedan, 1/3 maşini mici). Maşinile sport a declanşat o zonă din creier ce este asociată cu recompensa; aşadar, înainte ca partea raţională a creierului să îşi facă apariţia, latura emoţională luase deja o decizie.
  • Neuromarketingul nu este reţeta pentru crearea de mesaje care vor influenţa şi spăla creierul oamenilor, pentru ca aceştia să cumpere ceva ce nu îşi doresc, întrucâţ actul de luare a deciziilor este complex şi este nevoie ca mai multe zone ale creierului să se activeze în acelaşi timp pentru a face o acţiune. Aşadar nu există nici un buton de cumpărare localizat în creier, pe care să se poată apăsa, iar decizia finală revine consumatorului.
  • Cele mai multe dintre deciziile noastre sunt luate la nivel subconştientului (instinctual) şi nu există nici o decizie luată fără emoţie.
  • După definirea nevoilor şi dorinţelor, trebuie identificate propriile emoţiile, în scopul de a fi conştient de propria stare şi a a ne limita la buget.

Pentru mai multe exemple, consultaţi prezentarea Dianei ce conţine rezultate din studiile de marketing.

Apropo, pentru o perioadă limitată de timp, True Impact (Toronto, Canada) selectează companii care să ia parte la un studiu pilot de neuromarketing. Aşadar, dacă vă aflaţi aproape de Toronto, profitaţi de ocazie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d bloggers like this: